Real sau ireal…
Posted on: ianuarie 7, 2019, by : To Lead

În lumea aceasta tot mai grăbită și foarte tehnologizată, oamenii nu mai au răbdare nici cu ei înșiși. Totul se petrece cu maximă repeziciune și, de cele mai multe ori suntem confuzi și debusolați. Aproape că nu mai știm ce este real și ce nu. De fapt, dacă realitatea pe care o percepem este doar o reflecție a propriei imaginații? Oamenii doresc să știe tot ce se întâmplă, însă este dificil pentru oricine să filtreze informațiile și să le catalogheze drept bune sau absurde. Internetul este ofertant peste măsură, chiar sufocant, dar noi suntem cei în măsură să decidem ce ne folosește sau nu. În acest caz, se impune o educație sănătoasă, niște valori de nestrămutat și o minte deschisă pentru orice.

Este lăudabil faptul că avem acces la media și nu numai, însă toate acestea își cer tributul. De aceea, trebuie să rămânem pe baricade, cu garda sus, pentru a nu cădea victime propagandelor de tot soiul și anumitor informații extrem de dăunătoare, ce ne asaltează la orice pas. Vrem să cuprindem parcă tot pământul dintr-o singură privire, să călătorim prin galaxie, să experimentăm absolut orice ni se pare interesant. Nu avem timp să facem câte ne dorim. De fapt, dacă ne-am gestiona mai bine timpul, poate că am reuși să realizăm mult mai multe. Cu toate acestea, nu ne conectăm la vibrațiile pozitive, care ne-ar putea aduce nenumărate beneficii, ba chiar le ignorăm complet, sub pretextul că avem altele mai importante de făcut. Poate mai târziu. Inventăm fel și fel de scuze, numai să nu realizăm ceva cu adevărat benefic pentru noi și împlinirea spirituală, de parcă răul ne-ar atrage într-n chip irezistibil și nu mai vedem nimic altceva înainte.

De pildă, exercițiile spirituale au menirea de a ne revigora, de a ne conferi încredere în noi. Chiar și sportul ne ajută la redobândirea vigorii fizice și mentale. Călătoriile sunt un prilej de relaxare, de încărcare cu energie pozitivă. Discuțiile filosofice, spirituale, lecturile. Iată câteva moduri prin care viața este percepută minunat, iar noi ne simțim puternici și capabili să realizăm tot ceeace ne propunem.

Oamenii au multe vise și ar vrea să le materializeze pe toate în această scurtă existență. Unii ar dori să afle, de exemplu, secretele teleportării. Știm că anumiți oameni au reușit să dezlege tainele acestei tehnici și chiar au experimentat-o. Este impresionant, dar nu oricine are acces la așa ceva. Cred că este necesară o pregătire specială intensă, omul trebuie să aibă o stare de spirit deosebită, ca să poată realiza așa ceva. Unii dintre sfinți cunoșteau aceste mistere și datorită forței lor spirituale reușeau să se deplaseze dintr-un spațiu în altul cu gândul. Pentru cei din preajma lor acest lucru era de neînțeles, însă doar pentru câțiva dintre apropiați trecerea dintr-un loc în altul cu forța minții era ceva obișnuit. Să ne gândim la călugări, atât din țara noastră, cât și din alte teritorii. Existența lor este supusă unor rigori destul de aspre. Își antrenează corpul, mintea și sufletul cu acuratețe, astfel încât pentru ei spațiul și timpul reprezintă doar simple noțiuni și nicidecum un mister.

Șamanii sunt deținătorii unor tehnici spirituale extraordinare, prin care pot realiza tot ce-și doresc. Interesant este faptul că astfel de persoane nu sunt egoiste. Ele doresc să le împărtășească și altor oameni aceste taine sacre, însă trebuie să aibă o anumită pregătire spirituală. Astfel, ei le predau ucenicilor aceste tehnici, iar aceștia, altora. Condițiile sunt stricte, astfel încât nu oricine poate deveni ucenic. Mulți au încercat, însă au clacat rapid. Doar cei aleși vor rămâne până la desăvârșirea lor spirituală, și aceștia sunt foarte puțini. Noi, cei mai mulți, nu putem decât să admirăm astfel de oameni curajoși și foarte virtuoși, capabili de lucruri atât de mărețe. Din păcate, nu vom reuși poate niciodată să ne ridicăm la înălțimea lor, dar cel puțin știm de existența lor și din când în când mai aflăm câte ceva din ceea ce au reușit să realizeze, atât pentru ei înșiși, cât și pentru întreaga omenire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *