Month: august 2018

Imi permiti sa mai visez?

Când suntem tineri, părem nemuritori, iar visele noastre încap în saci fără fund. Cuvântul utopie e doar o prostie inventată, desigur, de-un neadaptat şi un învins al sorţii, fiindcă tinereţea dă năvală, iar irealul este real şi imposibilul e posibil.

Cu timpul, când anii se îngrămădesc la uşa noastră, iar pretenţiile de mari cunoscători cresc, începem selecţia. Irealul rămâne ireal, ba mai mult, realul devine ireal, iar posibilul, imposibil. Să nu mai vorbim de utopie. Devine utopic şi gândul că mâine mă pot privi în oglindă zâmbind. Şi cât de frumoasă sunt!!!

Acum, într-o lume mercantilă, eu, măreţul învăţător de altădată, că doar eu şi preotul aveam putere-n satul meu, mă fac mic, atât de mic, încât mânecile hainelor îmi atârnă pe jos, măturând pământul, iar nasul s-a scurtat invers proporţional cu nasul vestitului Pinocchio. Cu cât creştea la el, atât se micşora la mine.

Tăcerea e ca mierea! Aşa îi auzeam odinioară pe ai mei. Şi mulţi mai erau în satul meu care ştiau să tacă! Erau, acum nu mai sunt! Au dispărut unul câte unul, iar pământul a încremenit, simţind şi el atâta tăcere. Doar uneori, când nu mai înţelege tăcerea celor duşi, începe să se cutremure, crezând bietul de el (adică pământul) că-i sperie pe cei care vorbesc prea mult şi au puteri depline.

Pământul nu ştie ce e bun şi ce e rău. Ce-i dai, aia serveşte! De-l înfrumuseţezi, zâmbeşte, de-l forezi, înghite în sec şi suportă cu stoicism utilajele care îl frământă fără milă,  de-l înjuri ca la uşa cortului, tace, apoi începe să-l pişte subtil pe cel care a fost înjurat. Nu, nu cred! Poate pe cel care înjură, că el face păcatul. În fine, pentru mine, pământul e un fel de subconştient al omului. Ce-i dai, aia îţi dă. El nu ştie să aleagă. Ia de bun tot ce-i dai şi te trezeşti odată ajuns în vârf. Al cui vârf? Ei, asta acum! Eu de unde ştiu ce a comandat fiecare subconştientului său?

Aşadar, pământul tace, dar se şi cutremură, la propriu vorbind, că doar nu-i arde de glume când prostia locatarilor lui iese din matcă. Unii spun că ar fi vorba de răutatea pământenilor. Nu, eu nu cred. Păi cum să fii rău dacă te duce mintea şi simţi că eşti Om. Asta e! Acum încep să înţeleg! Şi nu era greu! Ce, toate fiinţele bipede sunt Oameni?

Cine n-a văzut o haită de câini înfometată? Să te ferească Dumnezeu să fii prin preajma ei. Ai pătruns în teritoriul bine delimitat, eşti ca şi mort. Dacă ştii să jonglezi, poate mai ai o şansă de scăpare, dacă nu, nu! Preotul se grăbeşte să-ţi cânte Veşnica Pomenire, că doar om este şi el, mai ales dacă a fost avertizat că trebuie să semene cuvânt de laudă la adresa celui plecat la cele drepte!

Eu, să spun drept, nu prea am fost soră bună cu tăcerea şi-am simţit uneori colţii dulăilor. Şi de-am vorbit, am găurit, căci, vorba aia, dacă tăcem, filosof rămâneam! E o tehnică şi-aici! Şi dacă n-o deprinzi de mic, anevoie se lipeşte mai târziu. Dar au fost şi vremuri când am mai tăcut, crezând şi eu, cu mintea mea de învăţătoare din anii actualei societăţi, că dă bine! Controversă curată! Acum nu prea mai ştiu: să fi vorbit în somn? Păi dacă am vorbit, înseamnă că am şi visat, nu? Freud spunea că visul e calea regală către inconştient. Doamne, câte mai încap într-o făptură atât de fragilă ca omul!

Important este să visez! Ce-i drept, îmi place uneori să vizez şi cu ochii deschişi! Îmi aleg doar culori care mă stimulează – pozitiv, evident – care mă motivează să merg mai departe, chiar dacă nu mai sunt învăţătoarea de altădată. De, cine era învăţătorul pe vremuri! De-asta au şi vrut ai mei să mă fac dăscăliţă-n satul meu! Iar eu, mi-am luat nasul la purtare şi am vrut să-mi depăşesc condiţia, în ciuda faptului că, în urmă cu vreun sfert de secol,  un tovarăş de la centru bătea cu pumnul în masă fiindcă mă opuneam unui program de înrobire. De, uitasem că tăcerea e ca mierea!

Dincolo de visele nocturne, îmi place să visez că lumea e aceea pe care ne-o făurim, iar lumea mea adevărată e mică, dar frumoasă. Mai cred în ea, în lumea mea, în ciuda faptului că de-alde Dinu Păturică sau Lumânăraru au fost şi vor fi cât îi lumea şi pământul.