Month: martie 2018

Binefacatorii si posomoratii

Uneori, drumurile oamenilor nu mai duc nicăieri. Debusolaţi, se închid într-o carapace monotonă şi vegetează. Privesc în gol, fără ca ceva anume să le mai atragă atenţia. Nu-i mai înţeleg pe cei din jurul lor nici când plâng şi nici când râd în hohote, nici când se iubesc şi nici când se ceartă. Nimic din toate acestea nu-i impresionează.

Sătui de drumul vieţii, întortocheat şi plin de grohotişuri, parcurg cu paşi mici şi lenţi restul traseului. Până când, nici ei nu ştiu! Nu se mai grăbesc de multă vreme. La ce bun, când soarele a ocolit voit calea lor, iar bezna a pătruns până-n suflet? Nici nu mai speră! La ce bun, când realitatea dură astupă crâmpeie de lumină?  Nici nu mai zâmbesc! La ce bun, când zâmbetul lor, oferit adesea gratuit, e împroşcat cu gesturi grosolane? Şi nici nu mai vorbesc! Tac. Tac şi oftează. La ce bun să-şi mai exprime opinia, când uşurinţa de-a călca în picioare virtuţi alese este cultivată cu sârg şi consecvenţă?

Merg cu privirea în pământ de parcă tot ar căuta ceva, trec pe lângă semenii lor răspunzând laconic şi rece dacă sunt apelaţi, închid repede uşa casei, fără a privi pe vizor când paşi puternici străbat teritoriul lor. La ce bun, când lumea lor, lumea de odinioară a murit?

Spre amabilitate, unii cu iniţiativă le propun să facă voluntariat spre a ieşi din anonimatul în care au intrat de bună voie (cred ei, binefăcătorii).

Voluntariat? răspund vădit iritaţi posomorâţii. Păi toată viaţa am făcut voluntariat şi nimeni n-a sesizat acest aspect, iar acum tot voluntariat facem. N-aţi înţeles tâlcul acestei denumiri? La noi e veche tradiţia, la alţii a ajuns mai târziu şi în loc s-o numească muncă patriotică au numit-o voluntariat. Nu vedeţi că e aceeaşi Mărie, dar cu altă pălărie? De ce-a schimbat-o? Să pară nouă, dar Măria noastră duce după ea amarul tinereţii. Într-o zi o să moară, fiindcă motoarele ei s-au stricat demult, iar cei care trag de ea în toate părţile se plâng că  n-au bani să le schimbe, ci doar le cârpesc, iar cârpeala nu ţine mult. Aşteaptă pesemne voluntari din alte orizonturi, unde cerul e mai senin, iar soarele nu arde şi nici nu pârjoleşte vreodată.

Uşor inflamaţi, binevoitorii continuă persuasiv, arătând cât de plăcut este să relaţionezi muncind alături de persoane exuberante pentru care acţiunile întreprinse n-au fost covârşitoare niciodată. Venite de departe, dau exemplu pozitiv întâi acolo unde motoarele Măriei autohtone sunt aproape ruginite, iar mişcările ei devint tot mai greoaie sau, dimpotrivă, exact acolo unde miza e mai mare. De, imaginea contează! A cui imagine? În niciun caz a posomorâţilor!

Dar posomorâţii nu cedează presiunilor, fiindcă aşa percep ei îndemnurile binevoitorilor şi, în cele din urmă, răspund: Ni se pare ruşinos ca împreună cu voluntarii rafinaţi să pătrundem în perimetrul satelor şi oraşelor şi să-ncepem să strângem gunoaiele localnicilor, când este obligaţia lor să-şi facă ordine atât în interior cât şi-n exterior! Ni se pare deplorabil să strângem bani pentru bătrânul ţăran care moare în casă de foame, atâta timp cât el a băut apă fiartă zeci de veri, în vremea înfloritoarelor C.A.P-uri, trudind pe pământul ţării pentru a hrăni un popor întreg. Nu voluntariatul rezolvă problema, ci aceia care fac cărţile jocului macabru pe care suntem obligaţi să-l dansăm în funcţie de muzica aleasă. Mulţi dintre pălmaşii de odinioară nu mai sunt. Oare se aşteaptă totala lor dispariţie ca bruma de bani să ajungă în alte conturi, numai la ei nu? Se face de ani de zile voluntariat prin spitale şi şcoli, iar organele în drept întocmesc dosare penale cu răsunet pentru a corija apucăturile unora, în timp ce elefanţii sunt ocoliţi cu bună ştiinţă. Oare se va găsi cineva vreodată să facă diferenţa între cel care munceşte pe sponci şi care este remunerat sănătos şi voluntarul pentru care  se mimează că este plătit?

Binefăcătorii scrâşnesc din dinţi. Scenariu trebuie schimbat, îşi spun ei.  Posomorâţiilor li se deschid ochii şi gurile şi nu-i bine. Trebuie să părem îngăduitori, plusând puţin câte puţin. Imaginea contează, altfel ni se clatină poziţiile pe post!

A cui imagine? În niciun caz a posomorâţilor. Şi uite-aşa drumurile muritorilor continuă, fiindcă moartea e una şi e aceeaşi pentru toţi. Separat sau laolaltă, binefăcătorii şi posomorâţii petrec pe pământ după cât le-a fost steaua de mare, iar la plecare spre înalt mulţi se vor văita din cauza pălăriei pe care au purtat-o în timpul vieţii. Datorită mărimii necorespunzătoare, unii vor striga după ajutor, fiindcă drumul va fi ceaţos, iar borul pălăriei le va îngreuna şi mai mult vederea.  Susţinătorii de pe pământ vor respecta tăcerea fiindcă acolo Dumnezeu te vrea singur.